Nestematele Principesei Dagmara la Constanţa

Mă plimbam într-o sâmbătă pe Aleje Ujazdowskie pe lângă parcul Łazienki Królewskie, când mi-a oprit pasul o expoziţie în aer liber de afişe. Dintre cele câteva zeci de lucrări realizate de reprezentanţii şcolilor de afiş din Cracovia şi Varşovia mi-a atras atenţia unul. Cel care făcea publicitate, în anul 1935, la cursa navală Palestinian Line, cu pornire din Constanţa şi punctul final în Jaffa. Imaginea unor vapoare poloneze ancorate în Constanţa a aprins focuşorul în ochii mei, şi încercam să înţeleg ce făceau aceste nave în portul românesc. Interesul mi-a fost sporit după ce am ajuns acasă şi am început să răsfoiesc febril un album de afișe în speranţa să găsesc ceva…Şi am găsit! Un alt afiş, realizat mai devreme, în 1933, care promova aceeaşi linie de croazieră, de data asta cu titlu în limba română. În ambele afişe apare imaginea navei „Polonia”, şi am considerat că acesta ar putea fi punctul de plecare în dezlegarea „enigmei ” ce stătea la originea întregii afaceri.

Afiș de Tadeusz Trepkowski ”Palestine Line",1935

Soţia ţarului construieşte vapoare

În primele zile ale lui 1921, compania daneză Det Østasiatiske Kompagni, cunoscută mai curând după denumirea engleză East Asiatic Company (EAC), a anunţat lansarea liniei transatlantice Baltic America Line. Flota acesteia era constituită din trei vapoare: „Estonia”, „Lithuania” şi „Polonia”, care asigurau transportul de mărfuri şi pasageri pe linia Liepaja-Gdansk-Kopenhaga-Hamburg-New York. Navele erau gemene, fiind construite pe şantierul naval Barclay, Curle & Co din Glasgow, în perioada 1910-1915, datorită contribuţiei financiare a Principesei Dagmara a Danemarcei, cunoscută mai bine în calitate de soţie a ţarului rus Alexadru al III-lea, Maria Feodorovna (foto). Rămasă văduvă, ea a hotărât să construiască…bacheboturi transatlatice.

Împărăteasa Rusiei Maria Feodorovna. Sursa foto: rg.ru

Fiindcă banii alocaţi au provenit din vânzarea pietrelor scumpe, cele trei nave au fost cunoscute şi sub numele de Nestemate ale Principesei Dagamara. Până la I război mondial, ele au aparţinut companiei Russian American Line, o subsidiară EAC ce deservea linia ruso-americană, şi au purtat nume ruseşti „Kursk” (viitoarea „Polonia”), „Tsar” (viitoarea „Estonia”) şi „Tsarina” (viitoarea „Lithuania”). A mai existat şi o patra navă, cu numele de „Rossia”, dar aceasta a fost vândută Japoniei. După revoluția bolșevică, conform dorinței Dagmarei, vasele au ridicat pavilion danez.

Sursa foto: wyborcza.pl

Polonezii îşi impun prezenţa în Oceanul Atlantic

Marea depresiune economică din 1929 a adus cu sine şi reducerea drastică a cotelor de migranţi permise de SUA, ceea ce a făcut ca întreaga afacere de transportare a pasagerilor din Europa în America de Nord să nu mai fie rentabilă. Tot în acea perioadă, Polonia, după ce îşi redobândise independenţa, dorea să creeze o flotă comercială proprie şi căuta să cumpere nave maritime din altă ţară. S-a întâmplat o coicidenţă de interese. Oferta s-a găsit la îndemână. Danezii şi-au vândut bucuroşi afacerea polonezilor, astfel încât, în februarie 1930, la Kopenhaga, a fost semnat un acord între Navigaţia Poloneză (orig. Żegluga Polska) şi Det Østasiatiske Kompagni privind crearea societăţii pe acţiuni Polskie Transatlantyckie Towarzystwo Okrętowe (PTTO, rom. Societatea Navală Transatlantică Poloneză), Linia Gdynia-Ameryka.

În august 1930, toate cele trei nave au început să circule spre ţărmurile americane sub pavilion polonez. „Polonia” şi-a păstrat denumirea, în schimb celelalte două bacheboturi au fost rebotezate în „Pułaski” (ex „Estonia”) şi „Kościuszko” (ex „Lithuania”).

Fiecare navă putea să transporte câte 800 de pasageri, precum şi 300 de membri ai echipajului. Viteza maximă pe care putea să o atingă era de 14 noduri.

România-punctul de plecare al evreilor spre Palestina

Dacă la început PTTO organiza curse doar spre SUA, în anul 1933 s-a hotărât lansarea Liniei Palesteniene, ce s-a dovedit destul de profitabilă. Or, al treilea deceniu al secolului XX coincide cu al cincilea val de migraţie a evreilor din Europa. (În limba ebraica acest fenomen se numește „alia” – rom. „ intrare”). Ei fugeau din cauza pogromurilor şi a politicilor antisemite din țările europene. Evreii au încercat să ajungă pe diferite căi în Palestina, dar nu întotdeauna călătoria lor era soldată cu succes. Abia după ce polonezii au lansat cursa regulată Palestinian Line din Constanţa, revenirea evreilor în patria istorică a căpătat un caracter sigur şi organizat.

Afiș de Zygmunt Glinicki, "Linia Polono Palestineană", 1933

Pentru deservirea noii curse au fost repartizate două nave: „Polonia” şi „Kościuszko”(deşi a doua a fost utilizată pe linie doar un an 1935-1936). Ele porneau din portul românesc Constanţa, unde călătorii trebuiau să ajungă cu trenul. Punctul de destinaţie era portul Haifa, Palestina (mai târziu și noul oraș Tel Aviv). Existența afișelor în limba română ce promovau această cursă sugerează faptul că printre clienţii Societăţii Navale Poloneze erau şi evreii din România. Cursele sub pavilion polonez erau cu atât mai convenabile, cu cât le dădeau siguranţa pasagerilor că vor ajunge la destinaţie şi vor păşi pe ţărm, fără să întâmpine probleme din partea autorităţilor britanice ce controlau atunci Palestina.

”Polonia” a fost cel mai mare vapor de pe linie. Afiș din anul 1936

La sfârşitul anului 1938, linia palesteniană a fost suspendată. Până atunci s-au efectuat 123 de curse. Vaporul „Kościuszko” a trecut pe linia sud-americană, unde efectua curse spre Rio de Janeiro şi Buenos Aires. „Polonia” în schimb a fost vândută Italiei şi un an mai târziu – dată la fier vechi.

Surse:

1 Comment

  • Cine poate să traducă ce scrie în ebraică pe ultimul afiș?

Lasă un răspuns la Ionica Anulează răspunsul