Câteva luni în urmă am recitit volumul Critice de Titu Maiorescu (ed. Litera). După ce și i-am savurat cele mai importante texte, am ajuns să caut informații despre viața lui privată, nelipsită de scandaluri, ale căror bătaie lungă m-au aruncat până în Polonia și țările baltice.
Domnișoara de onoare a reginei Elisabeta
Era o celebritate în cercurile intelectuale din România anilor 1880, iar Ion Creangă i-a dedicat lucrarea sa de căpătâi Amintiri din copilărie. E vorba de Livia Maiorescu, fiica fondatorului cenaclului „Junimea”. Talentul și intelegența i-a asigurat acces la curtea regală, unde a devenit domnișoaă de onoare a reginei Elisabeta. Livia o asista cu sfaturi și traduceri, și uneori întreținea recitaluri, acompaniată fiind de muzicianul polonez al Casei Regale, Zdisław Lubicz. (Unele surse, cu trimitere la jurnalul regelui Carol I, afirmă că cei doi tineri s-au îndrăgostit și se întâlneau pe ascuns, motiv pentru care pianistul Lubicz a fost dat afară de la slujbă, iar întreaga afacere a fost ținută sub mare taină). Divorțul răsunător al părinților a dat peste cap viața publică a Liviei Maiorescu. La 24 de ani, supărată pe infidelitatea conjugală a tatălui, ea părăsește brusc România și pleacă la Berlin, împreună cu mama sa Clara Kremnitz.
Familia Dymsza-Maiorescu
În Germania, Livia Maiorescu începe un nou capitol în viața ei. Domnișoara talentată a cenaclului „Junimea” își va găsi fericirea alături de inginerul polonez Eugeniusz Dymsza (citește /eugheniuș dîmșa/) (1853-1918). Cei doi s-au cunoscut la moșia Kaufing, unde Eugeniusz se afla într-o vizită la verișoara sa Ludwika. În anul căsătoriei, 1892, Livia îi trimite tatălui o fotografie, în care ea pozează alături de soțul ei, un bărbat chipeș, înalt și cu mustață răsucită.
Cu zece ani mai în vârstă decât Livia, Eugeniusz Dymsza provenea dintr-o familie de aristocrați ce deținea moșii în Lituania. A absolvit Școala Superioară de Drumuri și Comunicații din Sankt-Petersburg și, datorită slujbei, a străbătut o bună parte a Imperiului Rus. Familia Dymsza era bine cunoscută în comunitatea poloneză de la Sankt-Petersburg, mai ales datorită fratelui lui Eugeniusz, Lubomir, care era deputat în Duma de Stat. Există și astăzi, pe strada Stremiannaja 16, casa în care frații Eugeniusz, Lubomir și Henryk au locuit cu familiile lor în Sankt-Petersburg în perioada 1900-1918. Dar numele Liviei Dymsza (Maiorescu) va fi legat de alt loc.
În 1896, Eugeniusz îi cumpără iubitei soții moșia Ilzenberg unde construiește un conac arătos, în mijlocul unui parc mare cu lac. Câțiva ani în urmă, au fost finalizate lucrările de restaurare a întregului complex rezidențial, astfel încât vizitatorii pot să vadă cum arăta reședința familie Dymsza în perioada sa de glorie. Aici Livia și-a trăit cei mai frumoși ani alături de familie și prieteni. Și dacă în primele decenii și-a urmat soțul la Sankt-Petersburg sau oriunde îl trimiteau sarcinile de serviciu, atunci 1920, după moartea lui Eugeniusz la Stockholm și o scurtă perioadă petrecută la rudele soțului în Varșovia, Livia se stabilește definitiv cu cele două fiice la moșia pustiită de haosoul evenimentelor dramatice de după primul război mondial. Ea a continuat să gospodărească conacul Ilsenberg cu o mână pricepută, străduindu-se să fie o gazdă primitoare și o mamă atentă. Într-o fotografie din 1927 o vedem într-o cameră de la mansardă, scriind ceva la o măsuță cu vazon. În spate pe șemineu observăm fotografia tatălui, Titu Maiorescu. Livia se uită în obiectiv cu aceeși privire serioasă, precoupată și plină de demnitate ca cea a criticului.
Anexarea Lituaniei de URSS din 1940 a pus capăt perioadei de liniște la Ilsenberg. Ca să nu ajungă în Siberia ca mulți alți proprietari de pământ din țările baltice și Basarabia, Livia se refugiază la București împreună cu cele două fiice și două nepoate. Acestea vor învăța la școli românești și pe urmă se vor stabili în Polonia. Livia moare la Câmpulung Muscel în 1946 și e înmormântată, conform propriei dorințe, lângă tatăl ei, la Cimitirul Bellu din București. Pentru a păstra vie amintirea Liviei Maiorescu, ambasada României din Lituania și primăria orașului Rokiskis organizeaza periodic concertul de pian care-i poartă numele, în amintirea seratelor muzicale pe care le ținea ea însăși la moșie.
Pe urme poloneze
(urmează multe date și nume 😛 )
Livia Maiorescu și Eugeniusz Dymsza au avut trei fiice: Janina Klara (17.11.1894 Novorosiisk – 25.10.1991 Varșovia), Livia Emilia (09.03.1899 Sankt-Petersburg – 16.02.1970 Wrocław) și Eugenia (1902 Sankt-Petersburg – 1905).
Mi-a atras atenția faptul că după al doilea război mondial, Janina Klara și Livia Emilia s-au stabilit în Polonia. Nu știu cum au trăit în noua lor țară, dar eram curios să identific cel puțin locul lor de înmormântare. Am reușit să-l găsesc pe cel al Janinei Klara. Nu a fost dificil. Asta se datorează faptului că familia Dymsza este un vechi neam de nobili polonezi și pomul genealogic al acestuia este bine documentat. Mai mult decât atât, Janina Klara a fost căsătorită cu Stanisław Plater-Zyberk, ce, la fel, provenea dintr-o familie nobilă veche. (În 1940, soțul ei este prins de NKVD și deportat în Krasnoiarsk, de unde revine cu sănătatea distrusă abia în 1954 și moare un an mai târziu la Vilnius). În fine, cea mai mare fiică a Liviei Maiorescu a fost înmormântată la cimitirul Powązki din Varșovia alături de unchii săi, cel pomenit mai sus Lubomir Dymsza (profesor,cunoscut politician polonez) și Józef Dymsza.
După multă umblătură printre morminte, am reușit să găsesc, acoperită de iederă și lăcrimioare, piatra funerară pe care scrie Janina z Dymszów Plater Zyberk. Livia Emilia, la rândul ei, este înmormântată la cimitirul Sfânta Familie din Wrocław. Urmează să-i găsesc locul ei de veci. De data asta va fi mai greu, pentru că nu-i cunosc localizarea exactă.
Surse: