Când România a fost pește

Vara trecută am vizitat cu prietenii orașul Brest din Belarus. În prima jumătate a secolului XX orașul s-a făcut remarcat în două momente: pe 3 martie 1918, când Puterile Centrale și Rusia au semnat Tratatul de pace de la Brest-Litovsk (numele de atuci al orașului), ce a însemnat ieșirea rușilor din Primul Război Mondial; al doilea moment s-a produs în a doua conflagrație mondială, când Germania nazistă a atacat URSS în 1941, iar garnizoana cetății din Brest a opus rezistență dârză timp de o lună, pe când trupele germane avansau sute de kilometri în adâncul teritoriului sovietic. Evident, după război, învingătorii au transformat cetatea într-un impunător complex memorial, iar simbolurile Armatei Roșii se vând și astăzi ca pâinea caldă vizitatorilor pentru care Marele Război pentru Apărarea Patriei este un motiv de adâncă mândrie.

Harta facială a Europei (la început de război), Rusia, 1914, preț: 25 copeici

Eu însă am avut surpriza să descopăr în muzeul orășenesc de istorie o hartă satirică a Europei publicată la Moscova în septembrie 1914, deci abia la începutul Primului Război Mondial. Harta e însoțită de versuri ce descriu poziția fiecărui stat în contextul conflictului militar. Nu sunt în stare să traduc textul, ca să-i redau pe deplin caracterul satiric, mă voi limita doar la fragmentul care se referă la România, prezentată aici în formă de…pește. Am impresia că la început a fost textul, apoi harta, adaptată la versuri.

„А Румыния с улыбкой  
Извивается как рыбка,
Дескать: - я- неитралитет,
Воевать охоты нет, ”...

Traducerea aproximativă ar fi:

„România tot zâmbește
Și se zbate ca un pește,
Cică: am declarat neutralitate,
Chef nu am de a mă bate,”...

Știm că România chiar s-a zbătut, supusă presiunilor din exterior și interior, dându-și seama că nu va putea rămâne mult timp simplu observator al conflictului și că va trebui să aleagă o tabără. Alegerea a fost făcută doi ani mai târziu.

Muzeul de istorie din orașul Brest, str. K.Marx 60

M-am convins că o escapadă într-un oraș provincial trebuie să includă, în măsura posibilităților, o vizită la muzeul local. Sună plictisitor, dar știu din experiență ca angajații unui muzeu provincial unde vin doar elevii la ora de istorie sunt mai deschiși și dornici să povestească. Iar printre exponate mai poți găsi și perle de genul ăsta.

Lasă un răspuns