Pictorul de curte al regelui Carol I la începutul sec.XX

În 1903, editura Socec, cea mai importantă editură românească din a doua jumătate a secolului al XIX, scoate de sub tipar un album întitutalat ”Armata Română”. Unul din exemplare îi este dedicat regelui Carol I de însuși proprietarul editurii, Ioan (Jean) Socec. Albumul cuprinde 26 de planșe color cu membrii familiei regale și militarii armatei române în diferite ipostaze marțiale. Într-o imagine, regele României stă călare într-o ținută de gală pe un cal de rasă grațios, iar în altă planșă, acesta străbate în frunte armatei sale câmpul de luptă înzăpezit și acoperit de cadavre. Ilustrațiile au fost realizate după picturile artistului polonez Tadeusz Ajdukiewicz (citește /tadeuș aidukievici/) care a lucrat în România ca pictor al curții regale. În istoria artelor Ajdukiewicz e o personalitate puțin cunoscută, nu a produs revoluții, și nu s-a evidențiat printr-un stil deosebit, în schimb pe vremea sa, la răscruce de veacuri se bucura de mare cerere, primind comenzi de la cele mai importante case aristocratice din Europa. De ce Ajdukiewicz s-a hotărât să se oprească pe o vreme pe malul Dâmboviței aflați mai jos.

Crescător de cai și pictor al aristocraților

Tadeusz Ajdukiewicz s-a născut în 1852 în orășelul Wieliczka, lângă Cracovia (cunoscut astăzi pentru mina de sare, inclusă în patrimoniul cultural UNESCO).  La șaisprezece ani intră la Școala de Arte Frumoase din Cracovia, apoi continuă studiile la Academia de Arte Frumoase din Viena. Însă atunci pictorii polonezi erau atrași ca de magnet de Munchen, așa încât, în sfârșit, artistul începător a ajuns în capitala Bavariei. În academia de acolo, Ajdukiewicz învață pictura la Otto Seitz și Alexander Wagner, iar la urmă a ajuns în atelierul lui Józef Brandt,  celebru pentru lucrările sale pe motive istorice și scene batalice. După studii, se întoarce în ținuturile natale și se apucă, pe de o parte, de administrarea unei moși și creșterea cailor, iar pe de altă parte, să-și  exercite meseria de pictor. Face portretele actrițelor din Cracovia și a moșierior polonezi. După vreo trei ani de activitate, pe la 1877 pleacă la Paris. De acolo, ia calea Orientului, vizitând Egiptul și Nubia (astăzi o regiune împărțită între Sudan și Egipt).

Tadeusz Ajdukiewicz în 1882. Sursa foto: Wikipedia

În 1882, când avea deja treizeci de ani, se stabilește la Viena, devenind un portretist prețuit în cercurile aristocratice autro-ungare. Peste doi ani preia atelierul celebrului pictor austriac Hans Makart (decedat în 1884, a fost cel care l-a influențat puternic pe Gustav Klimt). Nu am găsit informații despre cum s-au întâlnit Ajdukiewicz cu Makart, daca s-au întâlnit vreodată. Am aflat totuși că după moartea lui Makart atelierul său a fost expus la vânzare. În capitala Imperiului Austro-Ungar, pictorul polonez a activat un deceniu, după care iarăși a luat calea străinătății. În 1983 îl găsim la Londra, unde, printre altele, a executat portretul contelui de Wales, iar în 1894 este invitat la Constantinopol de sultanul Abdul Hamid. Turneul său de pictor de curte a continuat apoi la casele regale din Sofia și Petersburg.  

București-ultima capitală de reședință

La sfârșitul anilor ‘90 ai secolului XIX, din cauza interesului mare față de lucrările sale la curtea regală românească, Ajdukiewicz se stabilește pentru mai mult timp la București. În România a venit ca invitat al regelui Carol l, potrivit unor surse – la sugestia Împăratului Franz Iosif – pentru constituirea unei colecţii regale, urmând moda chemării la curte a unor artişti consacraţi. În România a pictat portretele membrilor familiei regale, nobili și defilări militare, iar la comanda ministerului de război a pregătit albumul cu uniformele armatei române, de care am amintit mai sus.

M.S. Regele Carol I, cromolitografie de Tadeusz Ajdukiewicz. Sursa imagine: historic.ro

Iată cum îi descrie stilul jurnalistul și scriitorul polonez Włodzimierz Kalicki:

„Pictura sa reflectă gusturile aristocrației de atunci. Lucra fără cusur, impresiona prin compozitia elaborată a scenelor colective, prin desenul exact, prin potrivirea culorilor aproape de realitatea prezentată, prin simțul excelent al luminii, datorită căruia dădea tablourilor o expresie clară și discretă în același timp, departe de experimentele franceze în pictură. În portrete dădea dovadă de capacități de analiză psihologică, dar nu ignora nici detaliile mici de decor, pe care le reprezenta cu exactitate. Tablourile sale purtau suflul rigorii conservatoare, dar și o umbră de înțelegere față de noile curente din arta europeană.

Astăzi, pictura lui Ajdukiewicz a pierdut aura artei superioare. Îi lipsește focul interior, pasiunea și dramatismul. E o artă înainte de toate decorativă. Lucrările sale au fost împrăștiate în multe țări, în muzeele noastre păstrându-se picturi singulare, dar nu cele valoroase”.   

Dorobanţi români în Războiul de Independenţă pe câmpurile Bulgariei, de Tadeusz Ajdukiewicz. Sursa imagine: imagoromaniae.ro

Ajdukiewicz a rămas la București până la izbucnirea primului război mondial. Atunci s-a întors acasă și, în ciuda vârstei înaintate, s-a înscris în rândul Legiunilor Poloneze, care luptau în cadrul armatei austro-ungare împotriva Imperiului Rus. În timpul unei călătorii într-un vagon neîncălzit a căpatat o pneumonie, care l-a răpus. La sfârșitul lui 1915 a fost internat într-un spital din Cracovia, unde a murit pe 9 ianuarie 1916.

Dacă întâmplător veți vizita cea mai veche necropolă din acest frumos oraș, cimitirul Rakowicki, e suficient să faceți câțiva pași de la intrare pe Aleea Principală și să o întoaceți pe dreapta la prima intersecție, veți găsi aproape imediat locul în care zace pictorul de curte al regelui Carol I.

Surse:

Lasă un răspuns