Contribuția României la victoria polonezilor asupra bolșevicilor

Pe 13 mai 2021, secretara de stat a Ministerului Apărării României Simona Cojocaru și directorul adjunct al Institutului de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, Manuel Stănescu, au vizitat orășelul Wołomin, situat la circa 30 km de Varșovia. Oaspeții s-au întâlnit cu primara localității Elżbieta Radwan și au vizitat cimitirul militar din Ossów.

Delegația română a venit la invitația primăriei Wołomin cu prilejul aveniversării a 101 ani de la Bătălia de la Varșovia din 1920, când armata poloneză a reușit să obțină o victorie de importanță crucială în războiul purtat cu Rusia bolșevică.

Programul evenimentelor festive a inclus și dezvelirea unei plăci comemorative cu mulțumiri aduse României pentru ajutorul acordat Poloniei în timpul Bătăliei de la Varșovia din 1920.

În ce a constat ajutorul român adus polonezilor în lupta cu bolșevicii mai bine de o sută de ani în urmă vom încerca să aflăm mai jos.

Contextul istoric

Din 1795 Polonia a încetat să mai existe ca stat, teritoriul său fiind ciopărțit de Prusia, Austria și Rusia. Chiar dacă au întreprins câteva tentative de luptă împotriva ocupanților în secolul al XIX-lea, polonezii au întrevăzut șansa de a renaște ca țară abia la sfârșitul primului război mondial, când Imperiul Austro-Ungar se destrăma, Imperiul German învis se retrăgea din teritoriiile ocupate, iar Imperiul Rus trecuse în faza războiului civil dintre bolșevici și adepții regimului țarist.

Anul 1919 a fost plin de provocări pentru noul stat polonez care, dorind să-și configureze granițele, a luptat cu aproape toți vecinii. Hotarele de vest au fost stabilite și recunoscute la Conferința de Pace de la Paris (ianuarie 1919). Rămânea deschisă însă chestiunea hotarelor de răsărit.

Atât pentru ruși, cât și pentru polonezi miza a fost teritoriul controlat de administrația militară germană (Ober-Ost) în perioada conflagrației mondiale în Europa de Est. E vorba de o parte din terenurile de astăzi ale Belarusului, Poloniei, Lituaniei și Letoniei, care până în secolul al XVIII-lea au intrat în componența unui stat federal numit Republica polono-lituaniană. Polonia renăscută considera că are dreptul istoric la ele, iar rușii bolșevici vroiau să le ocupe pentru a extinde apoi revoluția comunistă în Europa de Vest. Odată ce germanii se retrageau de pe acest teritoriu, era evident că părțile interesate se vor bate pentru a le controla.

O scurtă prezentare a războiului polono-sovietic

Primele ciocniri între trupele poloneze și cele sovietice au avut loc deja la începutul lui 1919. Polonezii au reușit să alunge bolșevicii din Vilnius, Minsk și Daugavpils ca urmare a unui șir de operațiuni militare. Anul 1920 a fost marcat însă de mutarea teatrului de război, mai la sud, în Ucraina. Șeful de stat al Poloniei renăscute Józef Piłsudski a încheiat un acord militar cu comandantul ucrainean atamanul Simon Petliura. În schimbul recunoașterii pretențiilor polonezilor la teritoriul aflat la vest de râul Zbruci (adică la Galiția de Est și Volînia), Piłsudski a fost de acord să-l ajute pe Petliura să dobândească independența Ucrainei prin alungarea bolșevicilor. Ca urmare, a început o mare ofensivă a polonezilor, numită expediția de la Kiev (aprilie 1920).

Cavalerii lui Budionnîi. Sursa foto: Ale Historia

De data aceasta însă, Armata Roșie a răspuns printr-o contraofensivă dublă. Întâi, formațiunile bolșevice care au fost bătute în Ucraina au trecut la un șir de atacuri mai la nord, pe frontul belarus, respingându-i pe polonezi de pe poziții. Cea mai purternică lovitură a venit la sfârșitul lui mai din partea Armatei I de cavalerie a lui Simion Budionnîi care practic a alungat trupele lui Piłsudski din Ucraina. Marea retragere s-a oprit abia la peste 400 km de Kiev, lângă Liov.

Soldați polonezi în tranșee, la intrare în orașul Daugavpils, anul 1919

Vara anului 1920 a fost foarte grea pentru armata poloneză. Trupele bolșevice sub conducerea lui Mihail Tuhacevski au spart apărarea de pe frontul de nord-est și au pornit spre Varșovia. Avansul Armatei Roșii a fost oprit pe 16 august, în urma unui șir de bătălii decisive în suburbia capitalei (în istoriografia poloneză această victorie se va numi Minunea de pe Vistula – Cud nad Wisłą.). Inamicii au fost aruncați dincolo de râul Neman (Belarus). La sud, cavaleria lui Budionnîi a început să avanseze spre Liov, dar a fost oprită și înfrântă la începutul lui septembrie.

Soldați polonezi pe poziții cu o mitralieră grea Schwarzlose M 07/12. Sursa foto: NAC

Luptele au durat până în octombrie 1920, când părțile beligerante au încheiat un armnistițiu. După lungi negocieri, tratatul de pace a fost semnat pe 18 martie 1921 la Riga.  Polonia a ieșit învingătoare în acest război, reușind să stabilească granița de est parțial pe terenurile sale istorice și să stavilească revărsarea potopului sovietic în Europa pentru două decenii.

Cum au reacționat puterile europene în contextul războiului?

Armata poloneză presată de bolșevici, mai ales după expediția de la Kiev, a început să simtă lipsa de amuniții, ceea a obligat guvernul de la Varșovia să caute ajutor peste hotare. Premierul Marii Britanii David Lloyd George nu a salutat campania ucraineană a lui Piłsudski și, în loc să ofere o mână de ajutor, a propus doar intermedierea în negocierile de pace cu sovieticii, care cereau nici mai mult nici mai puțin retragerea polonezilor de pe teritoriile deja cucerite, reducerea armatei lor la 50 mii de soldați și practic transferul puterii comuniștilor polonezi. Condiții absolut inacceptabile pentru guvernul de la Varșovia.

Un detașament de voluntari pe o stradă din Liov, mai 1919

Altfel s-a comportat Franța care oferea mari cantități de muniții și armament. Urma doar să le transporte în Polonia și aici a apărut problema principală. Moscova a declanșat o companie de propagandă masivă cu sloganul ”Jos mâinile de pe Rusia Sovietică” și a mobilizat partidele comuniste și sindicatele de stânga din toată Europa împotriva cauzei poloneze. Lucrătorii căilor ferate din Germania și Cehoslovacia au blocat tranzitarea garniturilor cu armament spre Polonia, muncitorii englezi și italieni refuzau să încarce navele maritime cu muniție pentru statul polonez, iar cei din portul Gdansk refuzau să le descarce.

România dă undă verde transportului de muniții pe frontul polonez

Logica acținiunilor amatei sovietice era următoare: la nord, prin ocuparea Varșoviei, comandanții bolșevici vroiau să meargă mai departe, în Germania; la sud, prin ocuparea Liovului și a Galiției de Est, Armata Roșie urma să treacă munții Carpați, să intre în Ungaria, și eventual în Cehoslovacia și România.

Dacă orașul Liov ar fi căzut în mâinile bolșevicilor, Ungaria s-ar fi aflat cu adevărat în pericol.

Politicienii de la Budapesta nu erau cei care să fie aburiți de sloganele lui Lenin, deoarece în 1919, timp de câteva luni, până la intervenția armatei române, în Ungaria a funcționat deja un regim comunist cu tribunale revoluționare, teroare și haos. De aceea Ungaria a decis să furnizeze armatei poloneze tot armamentul de care dispune.

Fabrica de muniții de pe insula Csepel din Budapesta era singura sursă de armament german și austriac în care erau dotate jumătate din unitățile militare ale armatei poloneze. Guvernul maghiar a ordonat ca toate rezervele din depozite și noua producție să fie orientată spre Polonia. Deoarece Cehoslovacia nu a permis niciun transport de arme către Polonia, ba chiar aștepta înfrângerea acesteia, garniturile cu armament au parcurs un traseu de ocolire, pe teritoriul românesc.

Deci ajutorul României a fost unul politic și logistic, prin acceptul ca teritoriul ei să fie tranzitat de o cantitate imensă de muniție, puști și piese de schimb. Apropo, odată cu desfășurarea operațiunilor militare, Polonia își dezvolta intens rețeau de căi ferate, pentru a asigura transportarea rapidă a trupelor. Astfel Varșovia a fost conectată cu Cracovia și Liov. Cel din urmă oraș era un important nod feroviar care asigura conexiunea cu România, motiv pentru care apărarea Liovului era prioritară. Când pe 12 august, la circa 30 km în nordul Varșoviei apărarea poloneză a cedat, în gara din Skierniewice a sosit o garnitură de 80 de vagoane ungurești ce au tranzitat România. Descărcarea lor a început imediat. În 48 de ore, unitățile militare poloneze au fost aprovizionate cu 22 milioane de cartușe. În total, pe timpul conflictului, armata poloneză a primit aproape 100 de milioane de cartușe, zeci de mii de puști și materiale de război transportate din Ungaria prin România.    

Amuniția adusă cu trenurile la Skierniewice era transmisă soldaților de pe linia întâi la Radzymin și Ossów, care au salvat capitala Poloniei de ocupația bolșevică în august 1920

Bătălia decisivă a avut loc pe 13 august în suburbiile Varșoviei, când trupele sovietice au atacat din nord-est. Au fost, de fapt, mai multe bătălii. Una dintre cele mai sângeroase confruntări a avut loc lângă Radzymin, la 20 km de Varșovia. După lupte grele, bolșevicii au luat orașul și au rupt liniile defensive ale trupelor poloneze. A doua zi dimineață, a avut loc regruparea, iar focul de artilerie a surprins regimentele sovietice, provocând inițial panică și apoi retragerea lor. Bătălia de la Ossów a adus prima înfrângere a Armatei Roșii în lupta de la Varșovia.

La bătălia de la Ossów au luptat circa 800 de soldați, majoritatea studenți și elevi din Varșovia care formaseră detașamente de voluntari. Trei sute din ei au rămas pe câmpul de luptă.

Surse:

  • Mirosław Szumiło: Bitwa warszawska 1920 (ipn.gov.pl)
  • Wołomin. Nowy rozdział przyjaźni polsko-rumuńskiej (wolomin.org)
  • ”Minunea de pe Vistula”. 1920, anul în care polonezii au învins Armata Roșie, de Piotr Abryszeński (historia.ro)
  • „Pociąg do zwycięstwa”, de Piotr Korczyński, revista Polska Zbrojna, 15 august 2017

Lasă un răspuns