Cum a înhățat Piłsudski o pneumonie la Techirghiol

La începutul anilor 30 ai secolului XX, liderul Poloniei interbelice, Mareșalul Józef Piłsudski, a vizitat România de două ori, cu ocazia unor vacanțe. Am scris despre ultima sa vizită în țara noastră în 1932, când s-a oprit la București când se întorcea dintr-o călătorie în Egipt. Un an mai devreme însă el nu s-a aventurat așa departe, ci a hotărât să se odihnească din nou în România, așa cum a mai făcut-o în 1928.

Perioada sejurului a fost stabilită pentru luna octombrie 🙄 . Nu cred că a fost o idee destul de inspirată, având în vedere că zilele calde și frumoase ale toamnei sunt tot mai puține. Mareșalul sosește pe 11 octombrie 1931. Un rol important în organizarea șederii sale în Româniai l-a jucat vechiul său prieten, dr. Skupiewski, care, în vacanța precedentă, l-a găzduit în vila sa de la Târgoviște. De data aceasta, doctorul a închiriat pentru el o casă la Techirghiol. Piłsudski s-a cazat acolo pe 17 octombrie.  

În prima săptămână, liderul Józef Piłsudski a stat la București și Sinaia. S-a întâlnit cu regele Carol al II-lea, prințul Nicolae și regina Maria. Apoi a participat la un banchet organizat de premierul român Nicolae Iorga. Mareșalul a primit, de asemenea, comanda de onoare al Regimentului 16 Dorobanți ”Baia” care staționa la Fălticeni. Regimentului i-a fost dat numele lui Piłsudski, iar uniformele soldaților din această unitate militară au fost decorate pe umăr cu inițialele „JP”. Mareșalul va vizita garnizoana regimentului anul următor, în timpul ultimei sale vizite în România.

Vizita lui Józef Piłsudski la garnizoana Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni, care a avut loc în 1932. Sursa foto: Narodowe Archiwum Cyfrowe Poland

Dincolo de partea festivă, întâlnirile cu primele persoane din țară au fost semnificative din punct de vedere politic.

Principala temă ale discuțiilor purtate cu regele Carol al II-lea, premierul Nicolae Iorga și ministrul de Externe Dimitrie Ghica a fost încheierea unui tratat de neagresiune între Polonia, România, țările baltice și Uniunea Sovietică. Creșterea tendințelor revizioniste ale Germaniei naziste a determinat Franța și, respectiv, Polonia, să caute o apropiere de Uniunea Sovietică.

Românii însă aveau temerea că negocierile privind pactul de neagresiune poate deschide dosarul Basarabiei, alipirea căreia la România Moscova nu o recunoștea. Autoritățile se temeau și de lărgirea infunenței comuniștilor în România ❗ , dacă un astfel de pact s-ar fi încheiat.

Józef Piłsudski a încercat să liniștească partrea română că interesele ei vor fi respectate. El a informat că Franța a promis să nu semneze pacrul cu rușii fără consultarea acestei chestiuni cu polonezii. La rândul ei, Varșovia intenționa să coreleze finalizarea pactului cu URSS odată cu încheirea unui pact similar între Româniai și Uniunea Sovietică (ceea ce nu s-a realizat cât a trăit Piłsudski).

În discuție cu gazdele Mareșalul a abordat și chestiunea dezvoltării învățământului polonez în România și a solicitat despăgubirea latifundiarilor polonezi din Bucovina, care au fost expropriați de guvernul român după primul război mondial.

Stațiunea Techirgiol, în perioada interbelică. Sursa: statiuneatechirghiol.ro

Vacanța lui Piłsudski a luat o întorsătură neașteptată. Aflânu-se la Techirghiol, nu departe de Cosntanța, Mareșalul a înhățat o pneumonie gravă. Bolnavul avea deja 64 de ani, iar medicii de pe acea vreme nu-i prea dădeau șanse de vindecare. Colac peste pupăză, Piłsudski era un pacient dificil: nu lua medicamente, nu respecta recomandările medicilor și nu vroia să fie internat la spital 😯 . Pentru ca presa să nu afle, a fost transportat în secret la București, fiind cazat în locuința ambasadorului Jan Szembek. Aici a fost îngrijit de medicii sosiți special de la Varșovia. În una din zile, ar fi zis unuia din adiutanții săi ”să tragă în orice doctor, care vă apărea”! Piłsudski a scăpat, dar se vedea, că era sleit de puteri.  Starea precară a bolnavului excludea întoarcerea lui imediată în Polonia. Abia peste câteva zile, pe 28 octombrie, a putut să se întoarcă la Varșovia.

Surse:

Vezi de asemenea 😎 :

  1. Prima vizită a conducătorului Poloniei Józef Piłsudski în România
  2. Vacanța Mareșalului Józef Piłsudski la Târgoviște
  3. Vacanța Mareșalului Józef Piłsudski în România. Partea oficială
  4. Ultima vizită a Mareșalului Piłsudzki în România

Lasă un răspuns